Monday, May 18, 2009

Antropologia poporului roman

Imi place sa fac pe cercetatoarea. Si unul dintre domeniile unde nu o data m-a prins a doua zi in timp ce-mi puneam creierii pe bigudiuri in nesfarsite (desi, poate, fara rost) analize, este firea omului. Antropologia. Nu va ganditi ca am schelete prin dulap. Sau am, dar n-au forma. Iar identitatea si felul de-a fi al romanilor mi-au mancat mult mai multa energie decat au facut-o intrebarile retorice de genul "ce vor femeile" sau "Adam avea buric?". Asa-s eu, pasionata de mine insumi. Ca-s romanca, doar.In timp mi-am structurat o anume convingere despre noi, romanii. Tehnic vorbind, se poate spune ca am evoluat de la "cei mai viteji si mai drepti dintre traci" la "acei prefacuti fatarnici care, cu curul in doua luntri si picioarele in alte doua, se considera buricul pamantului, alfa si omega semintiilor raspandite sub albastrul cerului, spuma zilelor, tati ai artelor si mame eroine ale eternului matern, fiii desavarsiti ai lui Ulysse, eroi legendari ai povestilor lui Ispirescu, definitii in viu ale binelui si adevarului suprem. Cand de fapt sunt lasi, mitocani, perversi si pervertiti de prea multa bere la pet si coniac Unirea, creiere inecate-n uleiul de floarea-soarelui absorbit din semintele sparte la meciuri, nunti, botezuri, inmormantari, la promenada, in club, pe plaja sau printre straini, degraba halitori de mici - caci burta plina si mintea goala sunt drumurile paralele care duc la fericirea suprema - si de barfe de-orice fel, veninosi cu cei slabi si caineste datatori din noada in preajma celor puternici". Am trecut peste multe alte caracteristici mioritice... intre care vanzarea parintilor catre morgi pentru varii mosteniri sau dezinteresul pentru cel care le moare la picioare sunt pacate mai usoare ca un fir de panza de paianjen.Sigur, randurile de mai sus nu-s axiome. Exista exceptii, iar eu nu fac parte dintre ele. Tocmai din cauza asta, fiind parte a sistemului numit generic "romani", imi arog dreptul de-a vedea mult mai clar, comparativ cu "p`afaristii" si "pareristii", adevarata fata a unui popor care-a trait prin mituri si din cateva fapte onorabile o istorie de cateva mii de ani.
"Noi, romanii, nu am apucat sa ajungem un popor mare pentru ca am fost ocupati sa ne batem cu turcii. In secolul XXI, ne prezentam in fata ochiului lumii in cizme de cauciuc, inotand in jeg, in fata unor case din chirpici, cu un popor saracit spiritual si material, pentru ca am fost intotdeauna in calea furtunilor: romanii, barbarii, ungurii, turcii, nemtii, rusii: toti ne-au jumulit, asa cum cararea batuta des nu mai prinde veci pururea verdele ierbii, ci devine sleau si mai apoi mocirla." M-am saturat sa tot aud cuvintele astea, intr-o forma sau alta; ideea e intotdeauna aceeasi: "nu am avut soarta, neicusorule". Rahat. Cu mici, minore exceptii, pur si simplu nu am fost in stare sa ne ridicam mai sus pe scara evolutiei ca popor.
Imi place la nebunie sa-i ascult pe cunoscutii care, dupa o vizita facuta in afara granitelor, inspre Vest, se-apuca sa-mi povesteasca toate minunile pe care le-au vazut in cele tari de aiurea. Ascult despre mentalitati echilibrate, despre respectul pe care ti-l ofera tie, ca strain, despre catedralele neinchipuit de frumoase, despre minuni ale arhitecturii moderne, despre autostrazi, apeducte, muzee, trenuri de mare viteza, preturi rezonabile, bun-simt si cate si mai cate superbitati ale acestui Canaan modern unde "laptele si mierea" sunt mult mai "bine" ca in Romania. Nu neg, intr-adevar asa este. Am vazut si eu Elvetia, Germania, Franta, Austria, chiar si Ungaria. Este altceva, nenicule. Dar s-a gandit cineva de ce este asa? Ca pamantul, cel ce conteaza, e acelasi si la noi si la ei. Ba am putea fi chiar in avantaj aici, nu degeaba Romaniei i se spunea intr-o vreme "Gradina Maicii Domnului". Puterea lor sta in oameni.Luati la purecat istoria Occidentului si-o sa vedeti ca toate marile puteri de astazi s-au ridicat prin cuceriri si pe spinarea altora. Si nu a fost meritul localnicilor: In Franta, galii s-au plecat sub romani si mai apoi sub franci. Unii i-au invatat bunul simt, ceilalti i-au organizat, i-au invatat sa lupte si le-au tras un imperiu deasupra capului, multumita lui Carol cel Mare. Iar papa-galii au stiut sa le multumeasca asupritorilor asa cum se cuvine: acum vorbesc o limba latina si se numesc Franta, nu Galia. In Germania, tot francii i-au invatat carte pe verii lor mai salbatici de sorginte germanica, iar Sfantul Imperiu Romano-German s-a dovedit un continuator al Marii Rome mai capabil decat s-a aratat Bizantul. Plus anglo-saxonii, care ar fi trait si-acum cu purceii in casa daca nu-i civilizau normanzii. In toate aceste cazuri, dezvoltarea a venit de la sine: cand te tii de cuceriri si jafuri, iar altii muncesc pentru tine, ti-e usor sa stai frumusel la umbra castelului, sa tragi la masea si sa cugeti. Ti-e usor sa te joci de-a imaginatia, sa creezi, sa construiesti. Noi de ce nu am fost in stare sa facem ce-au facut "ei"? Simplu: pentru ca am fost prea prosti ca sa profitam de ceea ce ne-a dat soarta. Pentru ca am fost prea fuduli sa acceptam superioritatea altora. Ne laudam ca nu am fost niciodata facuti "pasalac". Aratam cu destiu` la unguri si ranjim fasolea la soare. Ei i-au pupat in fundul salvarilor pe turci. Slaba bucurie.. In toata istoria de la origini pana in prezent a romanilor, singurii conducatori care ne-au adus bucurie au fost cei croiti pe cuceriri.Burebista? I-a ciomagit pe toti vecinii Daciei si-a inglobat mai multe teritorii decat putem noi aduna pe degete. Pacat ca singura masura luata pentru a pastra teritoriile alea a fost sa taie viile. Decebal? Facea pe schiorul pe Dunare la vale, spre Moesia ocupata de romani. Mircea cel Batran? Si-a bagat coada in luptele fratricide duse de feciorii lui Baiazid pentru tronul Semilunei si era gata-gata sa puna urmas al lui Osman o marioneta comandata de pe undeva, de prin Tara Romaneasca. Stefan cel Mare? A dat navala in toate partile: la polonezi, la tatari, la turcii din sud, ba chiar si in Tara Romaneasca, unde l-a uns domnitor pe unu`, Basarab Laiota. Nu americanii au inventat conceptul de "razboi preventiv", ci Fane Babanu. Sa va mai dau exemple? Mihai Viteazul, Carol I (ca Razboiul de Independenta, tehnic vorbind, tot de cucerire a fost, sa nu mai zic de al doilea Razboi Balcanic), Antonescu (asta e individu` care a cucerit Budapesta).Toti au fost cuceritori. Ceilalti, multi, ce-au facut? Va spun eu, doar au aplicat celebra strategie a pamantului parjolit, si-au dat singuri foc la valiza si la visele de marire nationala. La primul semn de neliniste la hotare, tusti! in munti, cu catel cu purcel. Trecea napasta? Pac! Inapoi la ses. Nu inteleg de ce ne ofuscam cand vedem politicienii mioritici cum trec dintr-un partid intr-altul. Traseismul politic, la romani, este continuarea fireasca si legitima a transhumantei si a tacticilor militare stramosesti. S-ar gasi vreo cativa sa-mi spuna ca, vezi Doamne, nu e adevarat, romanii nu sunt niste lasi. Ca sa vezi, rascoalele, ca Bobalna, ca Gheorghe Doja, ca batalia de la Podu-Inalt, ca Ecaterina Teodoroiu, muntele Alion si-alte exemple spicuite din "Povesti Eroice".. Sa fim seriosi: miscarile sociale romanesti din toate timpurile nu erau provocate de curajul in exces, cat erau ocazii binevenite de a fugi de munca. Am fi stat astazi mai bine daca am fi avut alta mentalitate. Una de cuceritori. Daca nu am fi obisnuiti sa ne bocim soarta, intre doua doine si o sarba asa, in dorul lelii. Am fi avut mai mult respect pentru noi insine daca inainte sa invatam sa ne fofilam din fata pericolului, am fi invatat sa il acceptam. Daca inainte sa facem pe cocosii, infoiati intre zidurile noastre de chirpici si batand din picior sa se sparga opincile, invatam sa acceptam ce-aveau bun altii si sa imprumutam de la ei nu toate obiceiurile tampite (valentine`s day, vai vai..), cat partile bune, taria si determinarea, seriozitatea. Zapati intr-o seara de sambata toate posturile pe care le-aveti la televizor: se va vedea foarte simplu unde-au ajuns romanii si ce-i de capul lor.Ne meritam soarta. Si cu toate astea, sunt mandra ca sunt romanca. Avem o identitate, e a noastra, si buna sau rea, ne caracterizeaza. Tot e mai bine decat nimic. Iar zilele n-au intrat in sac. Mai e vreme pana la Judecata de Apoi.

1 comment:

Anonymous said...

Postarea este interesantă și pe undeva realistă însă este loc de nuanțe. Deși nu fac parte din categoria naționaliștilor ma consider totuși un patriot. Analizând istoria noastră și mă refer la cea reală nu la cea comunistă, care a avut rolul de a inocula acea idee de popor viteaz și curajos, putem să distingem câteva caracteristici unele pozitive și unele negative.
1. În ceea ce privește acea "fățărnicie" și așa cum spui tu "a sta cu curul între două barci" aș spune că nu este neapărat specifică românilor și alte popoare au practicat-o și o practică în continuare, e adevărat la o altă scară. Aș aminti aici poate "perfidul Albion" o denumire dată spre exemplu Angliei, standardele duble impuse de politica SUA, care nu s-a sfiit niciodată să înlăture regimuri democratice sau să sprijine dictatori atâta timp cât au coincis sau s-au opus unor interese economice și politice vitale, apoi Cavalerii Teutoni care au prigonit în mod sistematic ortodoxia, cruciada latină trimisă cu scopul de a recuceri Pământul Sfânt care însă a cucerit și jefuit Bizanțul dîndu-i lovitura de grație, demagogia sovietcă, germană etc, toate sunt exemple ale acelorași mijloace folosite la o scarăce e drept mai mare în aceleași scopuri și anume interesul național, apoi de grup s.a.m.d. Sigur că la noi lucrurile au avut un caracter mai meschin fiind făcute pe fundamentele unei reale sărăcii. În ceea ce privește istoria noastră chiar dacă ea nu a fost cea a unei tări de cuceritori, de fapt nici nu putem vorbi de o țară până la 1877, de acea studiem istoria românilor și nu a Romîniei, ea a dat personalități de excepție și care au aplicat cu mult succes Real Politik-ul, cu mijloacele de care a dispus.Doi până la 1848 ideea de națiune nu există primează doar relgia mai exact confesiunea, dacă în vest catolicismul a permis circulația curentelor, ideilor, culturii artelor, etc în spațiul Ortodox după căderea Bizanțului aceasta a apărut doar tangențial și într-o mică măsură, înapoierea culturală și alienarea în raport cu Occidentul fiind o caracteristică a tuturor popoarelor ortodoxe nu doar a românilor dar aceasta a vizat anumite aspecte nu pe toate. Deci dacă o formă a Uniunii Europene a existat ca și spațiu cultural comun încă de la început, în Occident noi am fost out-sideri. Confesiunea comună a permis alianțe cu diverse familii regale, la noi acest lucru a fost posibil doar în secolul XIX, noțiunea de regat apare doar în Occident nu și la Ortodocși care majoritar slavi formează altfel de formațiuni statale. Apoi spre deosebire de anumite popoare care au venit dintr-un spațiu și cărora le-a fost caracteristică unitatea de limbă, genetică și culturală și implicit un instinct gregar, la noi populația a acționat ca un burete absorbind diversele valuri de invadatori care au adăugat moștenirea lor genetică și culturală în așa fel încât eu văd la români mai degrabă o unitate culturală și lingvistică decât una genetică. Pe cale de consecință am fost cam un popor al nimănui înconjurat de străini alienați cultural și cu toate acestea unul original. Nu s-a pus problema unui destin comun pentru că nu am fost uniți și nici a unui plan comun, pentru că aici era un fel de "no man's land". Cu toate acestea avem o istorie interesant și o serie de oameni valoroși pe care însă nu am știut să îi prețuim la adevărata valoare. Ca o consecință a istoriei avem însă și o mentalitate de supraviețuitor care se gîndește doar la ziua de azi cel mult la cea de mîine, fără un proiect comun și cu o mentalitate de sărăcie, ceea ce aduce implicit comportamente de genul "să moară și capra vecinului". Cu toate acestea suntem o națiune tânără care a dat oameni importanți în patrimoniul cultural universal și cu un viitor și un potențial de creștere, dacă acesta va fi ocrotit. Nu cred că e bine să importăm modelele străine poate doar mentalități pentru că modele acelea sunt rezultatul particularităților acelor state și condițiilor istorice în care ele au evoluat.