Monday, August 3, 2009

SALVADOR DALI: Maestrul scanDALizarii


La sase ani, îsi dorea sa fie bucatareasa (nu bucatar!), la sapte ani, se credea Napoleon. A ajuns, în schimb, liderul miscarii suprarealiste si imaginea universala a artistului excentric. Cu mustatile subtiri, ridicate în sus ca niste carlige, cu favoritii lungi, ochii mirati si neaparat cu un baston în mana, Dalí este acum, ca si pe vremea cand traia, inconfundabil. A devenit celebru nu numai prin arta, ci si prin stil de viata si afirmatii socante. Obisnuia sa se plimbe pe strazile New York-ului cu un clopotel, ca sa atraga atentia asupra lui - gandul ca ar putea trece neobservat era pentru el la fel de insuportabil ca smerenia sau saracia. Afirma transant ca EL este singurul capabil sa salveze arta moderna, unicul artist cu adevarat suprarealist. În interviuri, vorbea despre sine la persoana a treia, folosind formulari ca „divinul Dalí” sau pur si simplu „divinul”.

Multe dintre aceste excentricitati îsi gasesc explicatia în biografia artistului spaniol. Obiceiul de a soca si-l formase din frageda copilarie. Primul nascut al familiei Dalí din oraselul spaniol Figueras murise de mic, lasandu-l pe Salvador cu povara de a sterge amintirea unui fiu adorat. Micutul a descoperit repede modalitatea prin care sa atraga atentia parintilor: sa-i provoace si sa-i surprinda permanent. Obisnuia sa urineze în pat în fiecare dimineata si îsi lasa excrementele în locurile cele mai neobisnuite: sertare, oale, încaltaminte. Desi era de o timiditate extrema, practica fara jena exhibitionismul, spre oroarea servitorilor care îl gaseau dimineata gol în pat. La 12 ani, dupa ce îsi exersase mana pe cutiile de palarii ale unei matusi modiste, Salvador a început sa ia cursuri de desen. Doi ani mai tarziu, reinventa tehnica impresionista folosindu-se de dopul unei carafe de cristal. Ceea ce vedea prin acest „obiect magic”, reda în pictura. Tatal lui, speriat ca fiul îi era mai preocupat de arta decat de preotie, l-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Madrid, în speranta ca va face din el macar un profesor respectat. Dar tanarul se opunea cu încapatanare sistemului de predare, sustinand ca profesorii de acolo nu au ce sa-l învete. În cele din urma, a fost exmatriculat pentru conduita necorespunzatoare si incitare a studentilor la proteste împotriva profesorilor. Avea 17 ani si se transformase într-un anarhist, mereu în contradictie cu orice si cu oricine. Purta pantaloni scurti, pardesiu si palarie de pasla, avea favoriti si fuma pipa. Ba chiar devenise un soi de erou local, dupa ce fusese închis 35 de zile sub acuzatia ca ar fi dat foc unui steag spaniol.

În timpul primilor ani de studii, Dalí s-a împrietenit cu varfurile curentului avangardist spaniol: cineastul Luis Bunüel si scriitorul Garcia Lorca. Cu acesta din urma a avut o relatie intensa, despre care nu se stie daca a fost sexuala sau nu - Lorca era homosexual declarat. Prietenia cu Bunüel s-a materializat în doua filme suprarealiste: Un chien andalou si L’age d’or. În plan artistic, dupa ce a fost influentat de artistii cubisti si de curentul futurist italian, Salvador Dalí si-a creat propria metoda de creatie suprarealista, inspirata din teoria psihanalizei a lui Sigmund Freud. Metoda paranoico-critica era definita de autor ca fiind „metoda spontana de cunoastere irationala onirica pentru interpretarea critica a asociatiilor viziunilor de nebunie”. Operele daliniene de dupa anii ’30 (Enigma lui Hitler, Premonitia razboiului civil, Cabinetul antropomorfic, Ecou morfologic) sunt rezultatul înlocuirii intentiei artistice constiente cu asociatiile libere de idei dictate de subconstient.

În 1934, în urma unor divergente politice cu André Breton, capul miscarii suprarealiste pariziene, dar si din cauza ca nu respecta regulile grupului, pictorul spaniol a fost exclus din randurile lui. Ceea ce nu l-a împiedicat sa-si expuna lucrarile la toate expozitiile internationale ale decadei, declarand infatuat: „Le surréalisme c’est moi!” Pana în 1940, cand razboiul l-a exilat în SUA, Dalí a abordat si alte domenii artistice: a realizat decoruri pentru piese de balet, schite de rochii si palarii si un scenariu de film pentru Marx Brothers. În cei opt ani petrecuti pe taram american, faima artistului spaniol a atins cote la fel de mari ca si megalomania lui - motiv pentru care Breton l-a cadorisit cu apelativul ajuns celebru - Avida Dollars. Revista Vogue i-a dedicat un numar special, Alfred Hitchcock si Walt Disney i-au solicitat colaborari, i-au fost publicate un roman si o autobiografie. Dupa 1945, spaniolul si-a îndreptat atentia spre artistii renascentisti, preocupat fiind de teme stiintifice, istorice si religioase. Din aceasta perioada, dateaza capodoperele Ispitirea Sfantului Anton, Descoperirea Americii de catre Columb, Trandafir meditativ sau Cina.

Reîntors în orasul natal, la începutul anilor ’70, Dalí s-a dedicat construirii unui teatru-muzeu care sa-i poarte numele si în care sa fie expuse, pe langa opere daliniene, panze si sculpturi ale prietenilor lui (Ernst Fuchs, Arno Brecker, Ramon Pichot). Dupa moartea Galei, în 1982, excentricul artist s-a retras în turnul Galateea din Figueras. A mai realizat un singur tablou, Coada de randunica, în 1983, si a lansat parfumul care îi poarta numele. Varianta pentru femei avea recipientul în forma de buze, iar cea pentru barbati, în forma de testicole. A fost ultima excentricitate cunoscuta a artistului. Setea de faima si dorinta de a scandaliza au disparut treptat, lasand loc fricii de moarte, amplificata de o sanatate subreda. Dalí a supravietuit incendiului izbucnit în dormitorul sau, dar nu si atacului de cord din 1989. În urma lui, statul spaniol a devenit mai bogat cu 130 de milioane de dolari si, mai ales, a intrat în posesia unei opere inestimabile.

2 comments:

boss said...

Frumos...tare frumos. In sfarsit vad si eu pe cineva interesat de arta...
Multumesc pentru atata informatie despre Dali. Am devorat-o!
Ma-nclin!

PS: Iti recomand Hieronymus Bosch, un pictor care socat Renasterea si care mi-e tare drag.

kati said...

Voi posta ceva si despre Marele Bosch, cum sa nu!Si nu pot sa spun ca sunt interesata de arta ci ca...arta este viata mea!Si eu sunt o mica...artista, din pacate necunoscuta.Daca citesti postarile mai vechi vei vedea si picturi de ale mele...