Thursday, August 5, 2010

Eu, copila si visul...



Mi-am gasit tovaras de drum un copil…un copil ratacit care cauta…nu stiu ce cauta, sau poate cauta acelasi lucru ca si mine.Si pana la urma eu ce caut?

In sfarsit…cum spuneam, in cautarea mea mi se alatura un copil cu ochi mari, negri ca taciunea si bucle de culoarea castanelor coapte, o fetita nu mai mare de doi-trei ani.Ochii ei intrebatori ma puneau la punct de fiecare data cand simteau ca am sa fac o geseala si ma trimeteau iar pe calea cea dreapta si limbutia fetitei ma certa si apoi ma impaca asa cum numai copiii au darul de a o face.

Aici alergam dupa un fluture, acolo miroseam o floare si furam o cireasa ...ca in livada copilariei.Am inceput sa ne incredem una in alta si sa ne impartasim cele mai ascunse dorinte si sentimente si imi era asa de usor sa ma deschid in fata ei.Nu simteam nici greutatea drumului, nici adierea vantului, nici raceala ploilor de vara sau arsita soarelui.

Intr-o zi am atipit sub umbra unui salcam si cand m-am trezit, fetita disparuse.O disperare nespusa ma cuprinse si lacrimi amare imi brazdara obrajii. Nu mai plansesem pana atunci si ma intrebam ce sunt picaturile astea de apa ce imi tot umezesc privirile.Suspinand, m-am hotarat sa raman sub salcam sperand ca fetita sa se intoarca.Ma simteam asa de singura ca imi venea sa stig dar imi era frica sa nu sperii vietatile padurii.Aroma florilor si a ierbii m-au linistit si am adormit iara, sperand sa visez pe ce cale a apucat-o fetita cu bucle castanii.In somn imi era frig.Din nimic aparu o lumina jucausa si pe data sufletul mi se incalzi si se umplu de veselie.O mana mica imi mangaie obrazul si deschizand ochii o zaresc pe ea.Ingerasul meu se intorsese si tinea in mana dreapta un trandafir salbatic.Am sarutat-o si am certat-o,am mangaiat-o cu drag si am intrebat-o de ce m-a lasat singura.Ca drept raspuns imi atinse fruntea cu trandafirul.O furtuna de imagini imi trecu prin fata ochilor si am inteles ca fetita gasise ceea ce cauta...isi gasise visul.Un amestec de culori, de muzica si sentimente era visul ei si ceva mai viu si mai vesel nu vazusem in toata viata mea.Am inceput iara sa plang, de data asta de fericire si copila imi supse lacrimile de pe obrazi cu sarutari fierbinti.

Am plecat mai departe si am ajuns intr-un...sat, daca asa se pot numi cateva case de pamant imprastiate la marginea padurii.In sindrilele rupte suiera vantul si prin peretii galbeni ieseau lemnele constructiei si paie uscate, ca niste unghii.Imi era foame si fetita era tare obosita de hoinareala de peste zi.Cautam o casa luminata si printre radacini de copaci si vreascuri uscate vazuram un bordei.Copila ma trase de mana speriata si spuse ca vrea sa plece.Eu ma apropiai totusi de bordei.In acelasi timp fata tipa cu groaza si intorcandu-ma vazui o fiinta invaluita intr-o mantie cenusie cu gluga.Era infatisarea unui calugar dar ochii...O Doamne!...ochii lui erau galbeni si imprastiau rautate si...viclenie si...

''Cei pe care tu ii cauti sunt dusi de mult si tu vei plati scump pentru indrazneala de a-i cauta aici!''

Nu a rostit nici unul din cuvintele astea si totusi l-am auzit in capul meu ca un tunet.In momentul acela se intampla ceva extraordinar...fetita ii intinse necunoscutului mana cu trandafirul salbatic si ii oferi visul ei in schimbul iertarii mele.In mana lui floarea se ofili brusc si el disparu asa cum aparuse. Am ramas cu ochii in gol cateva clipe si am inceput sa tremur...tocmai primisem un raspuns la cautarea mea...O mana gingasa ma-ndemna sa merg.Faceam pasi mari si totusi parca nu ma miscam.Eram deodata surda si muta si absenta si lipsita de vointa.Fata ma tragea dupa ea si eu vroiam sa alerg si totusi ma impotriveam.Parca ma impiedicam de tot ce imi iesea in cale.O radacina ma prinse de picior ca o mana iesita din pamant si cazui, iar abisul in care cadeam era nesfarsit si intunecat si rece.Si trecura minute si ore si zile de cadere.Sau poate mai mult? O raza de soare ma trezi ca o baie rece si deschisei ochii.Eram sub acelasi salcam unde adormisem ieri, numai ca totul in jurul meu era uscat si, acolo unde ieri inflorea padurea , se intindea acum un lac din care se iveau cioturile arse ale copacilor.Langa mine statea intinsa fetita cu bucle castanii.Parea bolnava.Fata ei de obicei rumena si frumoasa era acum palida ca ceara si lipsita de orice expresie.Ochii de taciune erau tristi si inlacrimati.Zacea ca o papusa dezarticulata.O luai in brate si intrebai disperata ce s-a intamplat dar ea nu raspunse...un zambet trist ii incremenii pe buze.Viata s-a stins din ea ca si cand nu ar fi fost niciodata acolo.Mana ii era ranita de un spin de trandafir si am ramas ca fulgerata...Isi vanduse visul...pentru mine...Mi-am intors privirea spre lacul mohorat din spatele meu si am inceput sa dau frau disperarii urland cat puteam de tare dar acum nu mai puteam speria vietatile padurii.Intr-un tarziu privii in oglinda apei si am zarit chipul imbatranit si ridat al unei femei...chipul meu.Mi se apropia si mie ceasul cel de pe urma si speram ca in caderea mea sa tin in brate un copil cu ochi mari,negrii ca taciunea si bucle de culoarea castanelor coapte...

1 comment:

mama said...

sunt impresionata! am o lacrima pe obraz...